Simona Halep, prima reactie dupa anuntul ITIA privind o a doua incalcare a regulamentului antidoping: „Ma simt neajutorata”

Simona Halep a reacţionat printr-un mesaj postat în social media după ce Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului a anunţat că sportiva ar fi comis a doua încălcare a regulamentului antidoping, din cauza “neregulilor în paşaportul său biologic”.

Halep acuză ITIA de hărţuire şi că încearcă insistent să îi dovedească vinovăţia deşi ea nici măcar nu s-a gândit vreodată să folosească o substanţă interzisă, potrivit News.ro.Simona Halep a menţionat că aşteaptă audierea din 28 mai în cazul său de dopaj, la care speră că va avea parte de o comisie formată din judecători independenţi şi imparţiali.

“Din 7 octombrie, când am fost acuzată de ITIA cu suspiciunea de dopaj, am trăit cel mai urât coşmar trăit vreodată în viaţa mea. Nu doar mi s-a murdărit numele în cel mai rău mod posibil, dar mă confrunt cu o determinare constantă din partea ITIA dintr-un motiv pe care nu îl pot înţelege, de a-mi dovedi vinovăţia în timp ce eu nici măcar nu m-am gândit VREODATĂ să iau vreo substanţă interzisă.  Am încercat de două ori să am oportunitatea de a fi judecată de un Tribunal Independent şi ITIA a găsit în mod constant motive de amânare. Acum că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, au descoperit o aşa-zisă evoluţie care nu e normală a sângelui meu.

Singurul lucru pe care îl sper, în acest moment, este să am posibilitatea de a avea în sfârşit acces la judecători independenţi şi imparţiali la un Tribunal, care îmi va da şansa de a-mi dovedi nevinovăţia.

Am încredere totală în justiţie şi abia aştept ca în sfârşit să îmi pot prezenta cazul la audierea programată la sfârşitul lunii mai, după câteva amânări ale ITIA.Susţinerea apropiaţilor mei, lumea tenisului şi fanii mei mi-au dat curajul de a continua să mă antrenez în fiecare zi şi de a lupta pentru adevăr. Nu vă pot mulţumi de ajuns pentru asta. Love, Simona”, este mesajul postat de sportivă.

Author: Radio Mega-HiT Romania

Radio Mega-HiT Romania - Aici Muzica Face Diferenta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *