Lady Gaga dezvaluie unde ar fi fost azi daca nu ar fi ajuns faimoasa. De ce nu-si mai doreste atat de mult lumina reflectoarelor

Lady Gaga este fără îndoială una dintre cele mai cunoscute vedete din lume. Cu toate acestea, planurile ei pentru viitor implică să apară mai puțin în lumina reflectoarelor. Artista a dat câteva indicii despre ce își dorește pe mai departe și a dezvăluit ce ar fi făcut astăzi dacă nu ar fi fost faimoasă.

Vedeta în vârstă de 36 de ani a declarat pentru revista Wallpaper: „Sunt cu adevărat interesată să trăiesc mai degrabă o viață în solitudine. Este foarte frumos să ai timp să fii singur, să fii expansiv și să știi că îți ești suficient”.

„Mi-aș dori să-i pot spune asta eului meu mai tânăr. Cu ani în urmă, petreceam mult timp singură, scriind muzică. Apoi, cu cât aveam mai mult succes, cu atât simțeam mai mult nevoia ca oamenii să mă valideze, să-mi spună că sunt grozavă”, a adăugat ea.

Cât despre ce o face foarte fericită astăzi: „Să lucrez acasă… acesta este lucrul care mă face cu adevărat fericită”, a mărturisit Gaga.

Și în timp ce viața sa este total diferită acum față de perioada de la începutul carierei sale, Lady Gaga a admis că „dacă nu aș avea succesul de azi – sunt foarte recunoscătoare pentru succesul meu – aș fi în Lower East Side. Indiferent de orice. Absolut, 100%”.

Author: Radio Mega-HiT Romania

Radio Mega-HiT Romania - Aici Muzica Face Diferenta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *