Elena Gheorghe a imbracat cea mai curajoasa tinuta la petrecerea de ziua ei! A avut toata familia alaturi.

Elena Gheorghe, una dintre cele mai admirate soliste din muzica românească, a avut motiv de petrecere zilele trecute. Solista a împlinit 36 de ani, ocazie cu care s-a aniversat alături de familie și prieteni. A fost, desigur, în centrul atenției, iar rochia îndrăzneață pe care a purtat-o a făcut-o vedeta serii.

O petrecere în alb a organizat Elena Gheorghe pentru aniversarea celor 36 de ani împliniți la sfârșit de iulie, de la care nu au lipsit părinții ei, sora Ana si fratele Costin, dar nici copiii ei și soțul Cornel. Cântăreața a avut toate persoanele aproape, iar această fericire s-a văzut și în zâmbetul ei larg afișat pe toată durata serii.

Soțul și cei doi copii i-au fost alături la petrecere. / Foto: Instagram

Elena a avut două tinute, una mai sexy ca cealalta, însă cea care a iesit în evidenta a fost rochia alba, lunga, cu decupaje inedite în zona bustului si a abdomenului și cu o crapatură imensa pe picior. La 36 de ani, Elena Gheorghe arata ca la 20, nicidecum ca mama a doi copii marisori.

“La 36 de ani sunt o femeie împlinită! Am o familie frumoasă, prieteni dragi alături, nu mulți, dar buni, am aici o comunitate faină care îmi este aproape și bucuria de a cânta, de a dărui din ce mi-a dat El! Mulțumesc pentru mesaje și pentru iubirea voastră! Love u! Sunt recunoscătoare pentru tot ce am”, a scris Elena Gheorghe pe rețelele sociale, unde a împărtășit și câteva imagini de la petrecere.

Author: Radio Mega-HiT Romania

Radio Mega-HiT Romania - Aici Muzica Face Diferenta!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *