Sore a cantat in premiera cu fiica sa de 4 ani, Erin – VIDEO

Sore a susținut zilele trecute un concert în București, în cadrul căruia a avut un invitat special. Fetița ei de 4 ani, Erin, a urcat pe scenă și a cântat împreună cu ea, spre deliciul fanilor din public. Momentul a fost filmat, video-ul fiind publicat ulterior de Sore, alături de un mesaj emoționant.

Sore a oferit fanilor ei un moment înduioșător. În cadrul concertului susținut la Family Fest Island, artista a invitat-o pe scenă pe fiica sa, cele două interpretând câteva din versurile piesei ”Jumatate”.

“Nu am să uit seara trecută. Pentru prima dată, duet cu Erin, pe scenă. Sunt atât de mândră de tine, puiule. Emoțiile au fost imense, atât ale ei, cât și ale mele, am văzut-o cum a urmărit întreg concertul, cuminte, cum abia aștepta momentul ei pe scenă. Și a strălucit. To many more, my love #jumătate”, a scris Sore pe Facebook.

Fanii artistei au apreciat, în mare parte, acest duet, scriindu-i în comentarii: “Superbe! Felicitări Sore pt minunea ta!”“Un moment superb și plin de emoții! Să-ți trăiască, Sore, să fiți fericite! Ai o fetiță minunată!”. Au existat, însă, și persoane care au indicat că versurile piesei nu sunt potrivite pentru un copil de 4 ani, apreciind însă emoția duetului.

VIDEO: Sore cântând împreună cu Erin

Erin a mai apărut alături de mama sa și în videoclipul piesei ” Ce faci fata?”, Sore considerând că e perfectă pentru scenariul acelui clip.

“M-am gândit la fata mea și la toate de-ce-urile pe care mi le adresează, pornind de la lucruri concrete până la lucruri subiective, profunde. Observ pe zi ce trece că lucrurile pe care i le repet legate de încredere, vise și valori personale devin din ce în ce mai împământenite în personalitatea ei, așa că eu cred că un adult puternic și bine crescut se conturează, evident, din copilărie.

Erin și-a dorit să filmeze, e deja măricică și înclinația ei spre artă este evidentă prin activitățile zilnice. Eu cred că femeile sunt fetițe în interiorul lor, mă regăsesc atât de mult în Erin încă îmi imaginez că fiecare dintre noi are un “eu” copil în el și se refugiază acolo atunci când îi permite timpul”, explica Sore la momentul lansării videoclipului.

Author: Radio Mega-HiT Romania

Radio Mega-HiT Romania - Aici Muzica Face Diferenta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *