ANDRA DĂ STARTUL VERII CU O NOUĂ COLABORARE INTERNAȚIONALĂ – CAMARERO – FEATURING DESCEMER BUENO

Colaborarea cu Descemer este una firească, venită după ce ei s-au întâlnit în 2017 și au petrecut împreună câteva zile într-un studio din București, compunând și experimentând pe diverse ritmuri. Andra a fost încântată de creativitatea și personalitatea compozitorului cubanez, iar Descemer a rămas impresionat de vocea Andrei și de compatibilitatea ei cu stilul care l-a consacrat, latino cu elemente de hip-hop. Atunci a luat naștere piesa “Camarero“, Andra influențând piesa de la primele versuri și acorduri, cubanezul ascultând cum sună piesa pe vocea ei.
 

Să lucrez cu Andra, cea mai mare artistă din România, este o mare plăcere. Sunt convins că piesa Camarero se va auzi toată vara!“, a declarat Descemer Bueno

Descemer are un simț extraordinar pentru muzica ritmată, are salsa în sânge, umor și creativitate incredibila. Mă bucur că am avut ocazia să ne cunoaștem. Cred că mai putem face multe lucruri frumoase împreună”, a spus Andra.
 

Videoclipul a fost filmat în mai multe locații exotice și a surprins vibe-ul senzual al piesei. Cât au filmat împreună, Andra și Descemer s-au distrat, au dansat și au stat de vorbă, aflând cât de multe au în comun.

Cântând în limba spaniolă, Andra a împrumutat elemente stilistice din cultura latino. Pentru videoclipul piesei CAMARERO, artista a schimbat 3 ținute, colorate, senzuale, accesorizate cu cercei mari și pălării, cu machiaje și coafuri în concordanță – încadrându-se perfect în peisajul unei petreceri la malul mării. În plus, zâmbetul și energia molipsitoare nu lipsesc nici ele. 

Prima colaborare dintre Andra si Descemer Bueno a fost pentru versiunea în limba română a hitului ^Nos Fuimos Lejos^, alături de Enrique Iglesias, singura variantă a piesei cu un artist din Europa. Varianta în limba română a “Nos Fuimos Lejos“ a fost singura care aproape a egalat numărul de vizualizări pe YouTube ale piesei originale (52 milioane, respectiv 55 milioane). Colaborarea lui Enrique Iglesias, Descemer Bueno și Andra a avut 2 milioane de vizualizări în primele 36 de ori și a devenit în scurt timp numărul 1 pe toate canalele de difuzare. 

Author: Mega-HiT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *